Am primit un fluturaş publicitar care promova restaurantul Sushi Master. A doua zi ne-am şi comandat de la ei, împreună cu 2 colegi de muncă. Ne-am ales fix platoul recomandat pe flyer, Sushi Mania-55 de lei, 1 kil de sushi, 42 de bucăţi. Pe site apare că ar fi 79 de lei, redus de la 116, oferta cu 55 de lei fiind pentru o scurtă perioadă, după cum apare pe door hanger (:))

sushi

Când am făcut comanda telefonică, mi s-a spus că aceasta va fi livrată în 2 ore (cam multicel, dar am acceptat), aşa că lungi mi s-au făcut urechile când am aşteptat nu mai puţin de 2 ore şi jumătate, luuungi tare.

Platoul comandat a fost suficient pentru 3 persoane, şi nici unul dintre noi nu a behăit de foame până la sfârşitul programului de muncă. Scrie mai sus de care erau, cert e că erau unele cu o cremă de brânză, iar combinaţia, deşi sună ciudat-orez, brânză, peşte, era grozav de bună. Pe lângă sushi am primit sosul de soia şi wasabi, care sunt nelipsite de lângă această specialitate japoneză, dar şi ghimbir murat, care mi s-a părut super mega bun. În rest bucăţile de sushi erau bune, dar nu m-au surprins în nici un fel. Adică erau asemănătoare cu porţiile de sushi care se găsesc la Lidl cu 10 lei.

sushi 2

Notele mele pentru Sushi Master sunt:

Livrare: 2

Mâncare: 7

Prețuri: 5,5

Cred că dacă eşti în pană de idei la comandat mâncare, şi te-ai plictisit de pizza, merită să comanzi sushi. De asemenea, cred că nu trebuie să mai menţionez că postările mele nu sunt plătite, doar vă scriu experienţele mele ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi. 😉