Dacă am scris despre celălalt, o să scriu și despre tine, acum, în prag de despărțire.

Tu ai fost cumva extrem de corect. A fost un pic ciudat să realizez că ai taxat cu maximă severitate orice greșeală, ai arătat toleranță 0 erorilor, care sunt omenești. Ți-ai luat și tu tributul, deși poate nemeritat, considerat revoltător, sfâșietor, cu urme adânci lăsate în sufletul meu și al cunoscuților mei.

Ai fost și bun, pentru că ai răsplătit munca, onestitatea, și poate, deși insuficiente, faptele bune.

Mi-ai adus experiențe noi, cu bune și rele, dar de data asta, spre deosebire de cel de dinaintea ta, cred că am mai învățat ceva, despre capacități, extreme și limite.

Am făcut lucruri noi în perioada petrecută împreună-am mers prima oară în viața mea la proteste, în stradă, dezgustată de măsurile ”majorității”.

Dar, (acum vă rog să nu râdeți prea tare), cu părțile tale pozitive, am învățat să merg pe bicicletă-o mare realizare (zic) pentru o persoană în etatea mea, și am călătorit prima oară cu avionul 🙂

Cred că a fost inevitabil să plâng-la un moment dat toți dați astfel de momente și trăiri, dar am și râs. Mă bucur că am reușit, împreună cu blândețea, dar și severitatea ta, să îmi găsesc un oarecare echilibru, pentru care îți mulțumesc.

Singura așteptare de la următorul este să-mi confere echilibru, generat în special de sănătate, a tuturor 🙂

Asta vă doresc și vouă-sănătate, că-i mai bună decât toate. Apoi le veți putea face pe toate pe care vi le doriți!

2018

 

 

Advertisements